Dragi pacienți,
DIAVERUM ROMÂNIA vă reamintește măsurile de protecție și de siguranță pe care trebuie să le mențineți pe toată durata stării de alertă. Ne dorim ca activitea medicală în clinicile Diaverum să se desfășoare în cele mai sigure și bune condiții atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalti pacienți, iar pentru aceasta avem nevoie de sprijinul dumneavoastră permanent.
În contextul relaxării condițiilor din ultima perioadă, riscul de contaminare cu virusul SARS CoV-2 este ridicat în continuare. Există încă multe incertitudini în privința noului virus și, de aceea, fiecare dintre noi trebuie să fie RESPONSABIL pentru protecția proprie și a celor din jur.
În consecință, pe lângă informațiile specifice pe care vi le oferă echipa medicală din clinici, vă reamintim că, pe perioada stării de alertă, respectarea următoarelor reguli este obligatorie:
- Purtarea măștii de protecțieîn orice spațiu public închis, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, pe parcursul transportului către și de la clinică, la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare dintre spațiile clinicii; masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun;
- Evitarea locurilor aglomerate și a spațiilor publice închise;
- Efectuarea triajului epidemiologicînainte de intrarea în clinică; răspunsurile dumneavoastră la întrebările adresate de personalul Diaverum în cadrul procedurii de triaj trebuie să fie adevarate, corecte și complete.
- Dezinfectarea obligatorie a mâinilorsau spălarea riguroasă a mâinilor cel puțin 20 de secunde, pentru prevenirea contaminării.
Așa cum deja știți, infecția cu noul coronavirus este o infecție cu transmitere comunitară, motiv pentru care există posibilitatea ca, în continuare, să vă confruntați cu situația în care colegii dumneavoastră de dializă sau membrii ai familiei să se infecteze. De aceea, subliniem importanța respectării cu strictețe a tuturor regulilor comunicate de către personalul medical din clinica dumneavoastră, în incinta clinicii, dar și acasă sau oriunde altundeva v-ați afla.
Vă asigurăm că, în cadrul clinicilor noastre am luat măsuri riguroase de prevenție pentru a continua să vă tratăm în siguranță. În funcție de evoluția situației, echipa medicală DIAVERUM va actualiza protocalele privind reorganizarea activității și monitorizarea pacienților în dializă pe toată perioada pandemiei COVID-19.
Continuăm să luptăm împotriva acestei noi boli, ne concentrăm toate eforturile pentru pentru a minimiza riscul de răspândire a noului coronavirus în cadrul centrelor de dializă DIAVERUM, astfel încât să vă menținem în siguranță și vă protejăm sănătatea. Este însă o RESPONSABILITATE comună și cu toții trebuie să respectăm măsurile simple de prevenție.
01 iulie 2020
Echipa Diaverum România