TERMENI ȘI CONDIȚII DE ACCESARE A SERVICIILOR MEDICALE
Diaverum România S.R.L. („Societatea”), o societate cu răspundere limitată, organizată şi funcţionând potrivit legilor din România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/9162/2009, identificator unic la nivel european ROONRC.J40/9162/2009, CUI 25934329, cu sediul social în Piaţa Charles de Gaulle nr 15, etaj 14, Sector 1, Bucureşti, România, este:
- furnizor de servicii de dializă în regim ambulatoriu pentru bolnavii incluși în Programul național de supleere a funcției renale sau, în afara acestui program, pentru pacienţii neasiguraţi, contra cost, sau pentru pacienţii nerezidenţi cu card european de sănătate (“Pacientul”), precum şi
- furnizor de servicii medicale de nefrologie şi alte servicii conexe pentru pacienţii care suferă de boală cronică de rinichi prin cabinetele de nefrologie ale centrelor de dializă (“Pacientul”), ambele fiind denumite generic în continuare “Serviciile Medicale”.
1 Aspecte generale legate de Serviciile Medicale
1.1. Serviciile Medicale pot fi accesate de orice pacient care necesită acest tip de tratament, conform recomandărilor medicale, respectiv care necesită supleerea funcţiei renale prin tratament prin dializă.
1.2. Diaverum îşi propune să acorde servicii medicale la cele mai înalte standarde de calitate. Cu toate acestea, Diaverum nu poate garanta un anumit rezultat al serviciilor oferite. Pacientul are dreptul să solicite şi să primească oricând o a doua opinie medicală.
1.3. În cazul în care Pacientul, care deţine recomandarea medicală de a efectua tratamentul prin dializă, nu se prezintă la dializă, acesta îşi pune în pericol sănătatea şi viaţa şi se supune unui risc vital. Diaverum nu poate fi făcut răspunzător pentru decizia pacientului de a nu se prezenta în centru pentru dializă, răspunderea Diaverum fiind exclusă în acest caz.
1.4. Pacienţii care beneficiază de asigurare de sănătate şi sunt incluşi în Programul naţional de supleere a funcţiei renale, nu achită tratamentul, acesta fiind decontat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe baza înregistrării şedinţelor de dializă în sistemul SIUI, care se realizează prin scanarea la fiecare şedinţă de dializă a cardului de sănătate al pacientului. Astfel, pacientul este obligat să prezinte cardul de sănătate pentru înregistrarea şedinţei de dializă.
1.5. Pacienţii care nu beneficiază de asigurare de sănătate şi nu sunt incluşi în Programul naţional de supleere a funcţiei renale, vor achita tratamentul. Informaţii despre şi costurile Serviciilor Medicale, în condiţiile în care pacienţii nu sunt asiguraţi / parte din Programul naţional de supleere a funcţiei renale, se pot obţine de la nivelul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.
1.6. Pacienţii transferaţi din alte clinici de dializă, pe perioadă temporară, în cadrul unei clinici de dializă Diaverum, precum şi pacienţii nerezidenţi în România, care au card de sănătate european, beneficiază de Serviciile Medicale în aceleaşi condiţii şi au aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii ca şi pacienţii permanenţi ai Diaverum, pe perioada în care beneficiază de serviciile medicale ale Diaverum.
1.7. Societatea îşi desfăşoară activitatea pe baza şi ţinând cont de următoarele valori:
- COMPETENȚĂ
- PASIUNE
- INSPIRAȚIE
1.8. Diaverum nu îşi asumă răspunderea pentru obiectele personale ale pacienţilor. Aceştia beneficiază de vestiar şi dulapuri de depozitare a obiectelor personale prevăzute cu cheie şi sunt rugaţi să le utilizeze şi să încuie dulapurile respective pe perioada efectuării tratamentului prin dializă.
1.9. Pentru urgenţe medicale, vă recomandăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi medicale cu profil de urgenţă sau să apelaţi serviciul 112, după caz. Diaverum nu este autorizat ca Unitate de Primiri Urgenţe.
1.10. Diaverum îşi rezervă dreptul de a modifica programul de lucru al centrelor de dializă în funcţie de necesităţi şi de cadrul legal aplicabil.
1.11. Societatea răspunde oricăror reclamaţii în termen maxim de 30 de zile. Orice reclamaţie poate fi transmisă în format electornic pe adresa romania@diaverum.com. De asemenea, pacienții pot transmite orice reclamație pe suport de hârtie:
- depusă în cutia de Sugestii și Reclamații din fiecare centru
- înmânată personal conducerii centrului după ce a fost înregistrată
- redactată direct în Registrul de sugestii și reclamații disponibil în fiecare centru
1.12. Orice reclamaţii sau sesizări ori solicitări în legătură cu datele cu caracter personal se vor transmite pe adresa poştală a sediului companiei sau la adresa de email ro.dpo@diaverum.com.
1.13. Pacienţii Diaverum vor avea acces la oricare dintre serviciile medicale suplimentare, pe care Diaverum le va putea oferi, în termenii şi condiţiile specifice aplicabile acestora.
2 Tratamentul prin dializă
2.1. Iniţierea pacientului pentru tratamentul prin dializă se efectuează în spitalele publice. Pacientul se poate prezenta în orice centru de dializă Diaverum pentru efectuarea tratamentului prin dializă, ulterior iniţierii acestuia în spital, cu următoarele documente:
- Adeziunea pacientului
- Referatul medical, care cuprinde parametrii de dializă
- Scrisoarea medicală
2.2. Pe baza acestor documente şi a unei examinări iniţiale efectuate de medicul nefrolog al centrului de dializă, se completează fişa pacientului de către medicul nefrolog al centrului, pe baza căreia se va efectua tratamentul prin dializă. Inainte de prima şedinţă de dializă, pacientului i se va solicita să citească şi să certifice prin semnătura sa un set de documente printre care:
- Consimţământul informat al pacientului pentru efectuarea tratamentului prin dializă/dializă peritoneală
- Consimţământul informat al pacientului referitor la Cateterul Venos Central
- Consimţământul informat al pacientului referitor la Fistula Arteriovenoasă
- Drepturile şi Responsabilităţile Pacientului - Regulamentul Centrului
- Prelucrarea şi protecţia datelor personale
- Informarea pacientului cu privire la statusul viral
- Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale
- Regulament de transport
2.3. În documentele respective se menţionează toate informaţiile necesare, în legatură cu un eventual refuz de a semna, respectiv faptul că: cu privire la anumite aspecte, lipsa exprimării acordului pacientului, exprimat prin semnatura sa este o opţiune care nu are efecte suplimentare, iar cu privire la alte aspecte, în caz de refuz de a semna, Societatea nu poate presta Serviciile Medicale, fiind în imposibilitate legală de a acţiona faţă de şi / sau a trata pacientul care nu îşi exprimă acordul sau în legatură cu aceasta.
2.4. Astfel, în mod specific, în cazul tratamentului / investigaţiilor şi / sau analizelor medicale pentru care este necesar acordul exprimat în scris sub forma de consimţământ medical, lipsa semnăturii pacientului de pe formularele specifice echivalează cu lipsa consimţământului, caz în care se va opri de îndată efectuarea respectivului act medical.
2.5. De asemenea, Diaverum va înainta spre semnare pacientului şi alte documente / acorduri ori de cate ori situaţia impune solicitarea acordului pacientului sau informarea acestuia. Toate aspectele legate de un eventual refuz de semnare se vor menţiona în cadrul documentului spectiv.
2.6. Tratamentul prin dializă se efectuează de regulă de 3 ori pe săptămână, această frecvenţă putând fi modificată în funcţie de recomandarea medicală.
2.7. Serviciile medicale sunt organizate în cadrul clinicilor de dializă ale Societăţii pe ture de lucru, fiecărui pacient fiind-i alocată o anumită tură şi un anumit program de dializă săptămânal (spre exemplu Luni – Miercuri - Vineri tura 1, respectiv 07:00 – 11:00).
2.8. Pacienţii sunt obligaţi să respecte programul de dializă.
2.9. Programarea la dializă se efectuează la data începerii tratamentului prin dializă în centrul de dializă Diaverum, conform posibilităţilor efective din centru, având în vedere disponibilitatea paturilor şi a aparatelor de dializă, în cadrul programului de funcţionare a centrului de dializă.
2.10. Programarea la dializă se poate modifica, la solicitarea pacientului, în măsura în care există disponibilitate de aparat de dializă şi pat, însă orice astfel de solicitare, trebuie să fie transmisă cu cel puţin 2 zile înainte.
2.11. În cazuri urgente sau atunci când se află în imposibilitate de a menţine programarea iniţială din motive ce nu sunt în controlul sau, Societatea îşi rezervă dreptul de a modifica programul de dializă cu notificarea prealabilă telefonică a pacientului.
2.12. În cazul în care, pentru o anumită şedinţă de dializă, pacientul doreşte o modificare a programării iniţiale, acesta va solicita modificarea respectivă cu cel puţin 24 ore înainte, iar Societatea va încerca să asigure cea mai bună variantă pentru pacient, dar doar în măsura disponibilităţii. Astfel, Societatea îşi rezervă dreptul de a notifica pacientul că este în imposibilitate de a acomoda solicitarea pacientului în condiţiile în care aceasta este situaţia.
2.13. În mod excepţional, programarea pacientului pentru tratamentul prin dializă poate fi decalată sau durata tratamentului prin dializă poate fi modificată, însă exclusiv conform reglementărilor aplicabile şi /sau conform necesităţilor.
2.14. Cu acordul pacientului, Societatea poate acorda suport pentru programarea pacientului la anumite investigaţii şi/sau pentru prestarea anumitor servicii medicale specializate. În cazul în care pacientul nu doreşte aceasta, va comunica personalului medical refuzul sau şi îşi va asuma răspunderea pentru decizia sa. Personalul medical va explica pacientului care sunt efectele deciziei sale. Răspunderea Diaverum este exclusă în acest caz.
2.15. În cazul în care pacientul refuză recomandările medicale ale personalului centrului de dializă Diaverum, acestuia i se vor explica efectele refuzului său şi pacientul îşi va asuma răspunderea pentru decizia sa. Răspunderea Diaverum este exclusă în acest caz.
2.16. Conform legislaţiei în vigoare, Diaverum este obligat să efectueze anumite analize medicale pacientului, la interval regulat (“analize medicale periodice obligatorii”), pentru monitorizarea stării pacientului dializat. Prin semnarea consimţământului informat, pacientul îşi dă acordul şi pentru efectuarea acestor investigaţii şi testări, şi pentru procesarea acestor date de către Diaverum. În cazul în care pacientul nu doreşte o anumită testare sau investigaţie, acesta trebuie să comunice expres aceasta şi îşi va asuma efectele deciziei sale. Personalul medical va explica pacientului care sunt efectele unui refuz. În cazul unui refuz, pacientul va fi solicitat să consemneze aceasta în scris şi să certifice refuzul prin semnătura sa, iar în cazul în care nu doreşte aceasta, personalul medical va certifica acest refuz prin semnatura a doi angajaţi.
2.17. Suplimentar analizelor medicale periodice obligatorii, pacientul poate beneficia de efectuarea anumitor testări în cadrul Diaverum care sunt recomandate de personalul medical, având în vedere starea medicală a pacientului (“analize medicale recomandate”). Prin semnarea consimţământului informat, pacientul îşi dă acordul şi pentru efectuarea acestor investigaţii şi testări şi pentru procesarea acestor date de către Diaverum. În cazul în care pacientul nu doreşte o anumită testare sau investigaţie, acesta trebuie să comunice expres aceasta şi îşi va asuma efectele deciziei sale. Personalul medical va explica pacientului care sunt efectele unui refuz. În cazul unui refuz, pacientul va fi solicitat să consemneze aceasta în scris şi să certifice refuzul prin semnătura sa, iar în cazul în care nu doreşte aceasta personalul medical va certifica acest refuz prin semnătura sa.
2.18. Pentru o cât mai bună îngrijire medicală, pacienţii sunt solicitaţi să predea în copie centrului de dializă unde efectuează tratamentul prin dializă, toate documentele medicale pe care le deţin sau pe care le vor obţine, după începerea colaborării cu Diaverum, de la alte unităţi medicale unde aceştia sunt internaţi, efectuează investigaţii sau analize medicale relevante pentru evaluarea stării de sănătate a pacientului (“alte documente medicale relevante”). În cazul în care pacientul refuză aceasta, sau nu respectă această obligaţie, personalul medical îşi va baza deciziile şi recomandările medicale exclusiv pe situaţia medicală cunoscută din actele existente în dosarul medical deţinut de Diaverum.
3 Transportul pacienţilor pentru dializă
3.1. Transportul pacienţilor de la domiciliu şi/sau locaţia de rezidenţă a pacientului către centrul de dializă Diaverum şi, ulterior efectuării tratamentului, de la centrul de dializă înapoi la domiciliu şi /sau locaţia de rezidenţă a pacientului, se realizează de transportatori autorizaţi contractaţi de Societate.
3.2. Ca regulă, pentru pacienţii care nu deţin recomandare medicală expresă de transport medicalizat, transportul mai sus menţionat nu este medicalizat şi se realizează cu autovehicule ce sunt conduse de un şofer care nu are calificare medicală, fără personal medical şi fără a fi echipate cu aparatură medicală.
3.3. Şoferii sunt instruiţi să aştepte pacienţii în stradă, în apropierea locaţiei de domiciliu/ rezidenţă a pacientului, acolo unde este permis pentru staţionarea autovehiculelor. Şoferii nu pot părăsi autovehiculul şi nu pot prelua pacientul direct din imobil.
3.4. Autovehiculele de transport parcurg rutele de transport prestabilite cu Societatea, fără a putea efectua alte opriri în afara celor pentru preluarea pacienţilor de la centrul de dializă corespunzător.
3.5. Autovehiculele transportă mai mulţi pacienţi, în funcţie de capacitatea autovehiculului şi de normele legale aplicabile.
3.6. Şoferii autovehiculelor sunt instruiţi să conducă cu respectarea normelor legale în domeniu şi să respecte toate normele etice şi morale în ce priveşte interacţiunea cu pacientul.
3.7. În raport cu efectuarea transportului, pacientul are obligaţia de:
- A respecta programul orar prestabilit de preluare de la domiciliu/ locaţia de rezidenţă şi /sau de la centrul de dializă.
- Să aibe un comportament cuviincios cu respectarea normelor etice şi morale în ceea ce priveşte interacţiunea cu şoferii şi cu ceilalţi pacienţi.
- Să se prezinte la transport într-o stare de igienă corespunzatoare.
- Să nu solicite şoferului să efectueze opriri sau să folosească alte rute decât cele prestabilite de Societate.
- Să anunţe imediat şoferul în cazul în care nu se simte bine.
- Să notifice telefonic sau în scris centrul de dializă cu cel puţin 3 ore înainte de ora preluării, în cazul în care nu are nevoie de transport pentru o anumită şedinţă de dializă, şi îşi organizează singur transportul.
- Să notifice în scris centrul de dializă cu cel puţin 1 zi înainte de ora preluării în cazul în care doreşte să renunţe la transportul organizat de Societate şi urmează să îşi organizeze singur transportul către / de la centrul de dializă.
- Să anunţe modificarea adresei sau a domiciliului de la care este preluat. În cazul acesta, pacientul acceptă că există posibilitatea schimbării turei şi zilelor în care efectuează tratamentul prin dializă pentru a i se putea asigura transportul de la noua adresă.
4 Date cu caracter personal
4.1. În măsura în care pacientul îşi exprimă acordul în ceea ce priveşte aspectele fără de care Societatea nu poate efectua Serviciile Medicale, pacientul este informat că în virtutea obligaţiilor legale ce îi revin şi a intereselor sale legitime, Societatea va colecta şi procesa datele cu caracter personal ale pacientului (inclusiv dar nelimitat la datele privind starea de sănătate) în cadrul dosarelor medicale, pe care este obligată legal să le creeze şi sistemele informatice utilizate, conform organizării interne a activitătii, conform Informării privind procesarea datelor cu caracter personal ale pacientului publicate pe site-ul Societătii: GDPR (diaverum.com)
4.2. În cazul în care informaţiile de identificare a pacientului se modifică, pacientul este obligat să informeze imediat centrul de dializă în legatură cu aceasta, centrul urmând a actualiza datele pacientului.
4.3. De asemenea, la solicitarea autorităţilor şi conform obligaţiilor legale şi contractuale ce îi revin, Societatea va transmite autorităţilor competente (inclusiv dar nelimitat la Registrul Renal Român, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii) datele solicitate conform competenţei deţinute de acestea, în formatul solicitat, respectiv utilizând platformele electronice care îi sunt puse la dispoziţie de autoritatea respectivă.
4.4. Toate aspectele legate de colectarea, stocarea, procesarea şi transmiterea de date cu caracter personal se regăsesc pe site-ul Societăţii la secţiunea GDPR (diaverum.com).
5 Serviciile de consultaţii medicale cu specializarea nefrologie (pre-dializă)
5.1. Programarea pacienţilor pentru consultaţii nefrologice se face telefonic.
5.2. Pacientul este obligat să se prezinte în centru la ora pogramată cu urmatoarele documente:
- card de sănătate
- carte de identitate
- bilet de trimitere către serviciul de nefrologie de la medicul de familie/ alte specialități pentru serviciile contractate cu CAS
- alte documente care respectă legislaţia în vigoare
5.3. Înainte de a beneficia de consultaţie, pacientul va lua cunoştinţă de următoarele documete şi i se vor înainta spre semnare:
- Consimţământ informat al pacientului pentru consultațiile medicale efectuate în cadrul cabinetului de nefrologie.
- Informare cu privire la prelucrarea datelor personale în legătură cu asistența medicală acordată dumneavoastră, ca pacient al cabinetelor medicale organizate în cadrul Diaverum România SRL (”Diaverum”).
- Comunicat cu privire la recoltarea de analize medicale, procedura de triaj și respectarea regulilor de igienizare.
- Drepturile și Responsabilitățile Pacientului-Regulamentul Centrului.
În lipsa semnării acestora consultaţia nu poate avea loc.
Pacienţii neasiguraţi CAS, cei care nu prezintă bilet de trimitere către serviciul nefrologie de la medicul de familie/alte specialităţi şi nu se încadrează într-una dintre categoriile de pacienţi care se poate prezenta fără bilet de trimitere sau cabinetul respectiv nu are contract CAS pentru serviciul solicitat, vor plăti preţul consultaţiei şi al serviciului solicitat.
5.4. Toate regulile din prezentul document, inclusive, dar nelimitat la accesul în centrul de dializă, respectarea recomandărilor medicale, investigaţiile şi analizele medicale, accesul la dosarul medical, consultaţiile online, drepturile şi obligaţiile pacientului şi comportamentul în cadrul centrului, reclamaţii şi sesizări etc., se aplică şi pacienţilor care beneficiză de consultaţii de nefrologie.
5.5. Pacienţii programaţi pentru consultaţii de nefrologie nu beneficiază de transport către / de la centrul de dializă la domiciliu/ locaţia de rezidenţă.
6 Accesul în centrul de dializă
6.1. În funcţie de nevoile operaţionale şi cadrul legal aplicabil sau circumstanţele de fapt legate de siguranţa pacientului, accesul terţilor în cadrul clinicilor de dializă poate fi restricţionat, iar accesul pacienţilor poate fi organizat pe căi de acces separate.
7 Accesul la dosarul medical
7.1. Accesul la servicii medicale, inclusiv eliberarea rezultatelor medicale, se poate face numai personal, după identificarea pacientului, identificare care se poate face numai pe baza unui act de identitate şi a cardului de sănătate, dacă pacientul este asigurat. Pentru pacienţii care au pierdut sau nu le-a fost emis cardul de sănătate, dar care sunt asiguraţi, dovada se poate efectua şi cu adeverinţa emisă de Casa de Asigurări de Sănătate de care aceştia aparţin.
7.2. Conform legislaţiei privind drepturile pacientului, aparţinătorii sau terţii nu pot avea acces la dosarul medical al pacientului, care este confidenţial şi după decesul acestuia, decât în baza unei împuterniciri speciale semnate de pacient, prin care se identifică persoana împuternicită, dacă această persoană are dreptul să ia contact cu întreg dosarul medical sau doar cu anumite acte/ informaţii din acesta şi care să includă identificarea pacientului şi semnătura acestuia.
8 Drepturi şi obligaţii ale pacientului
8.1. Pacienţilor le sunt aduse la cunoştinţă drepturile şi responsabilităţile ce le revin în ceea ce priveşte relaţia cu Diaverum, la momentul la care pacientul are primul contact cu clinica Diaverum, prin intermediul documentului numit “Drepturile şi responsabilităţile pacientului – Regulamentul centrului”.
8.2. Pacienţii au obligaţia de a cunoaşte şi respecta dispoziţiile legale aplicabile în vigoare, precum şi responsabilităţile ce le revin şi procedurile, termenii şi condiţiile, şi regulile interne care le sunt aduse la cunoştinţă, pacienţii neputând invoca în apărarea lor necunoaşterea acestora.
9 Comportamentul pacientului
9.1. Încălcarea prevederilor legale obligatorii aplicabile, a reglementărilor interne aplicabile, faptele, actele sau gesturile necuviincioase, injuriile şi/sau comportamentele jignitoare sau vulgare, ameninţările sau violenţa sau orice alte acte împotriva personalului Diaverum şi /sau a subcontractorilor săi sau a altor pacienţi sau persoane, precum şi deteriorarea, distrugerea sau sustragerea bunurilor Diaverum ori oricare acte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică ori să lezeze demnitatea şi onoarea persoanelor sau reputaţia Diaverum, nu sunt tolerate, iar Diaverum îşi rezervă dreptul de a lua orice măsuri necesare pentru a se asigura de încetarea acestor încălcări / comportamente şi protejarea securităţii şi sănătăţii persoanelor, precum şi a reputaţiei persoanelor şi a companiei.
9.2. În cazul în care Pacientul sau aparţinătorii acestuia săvârşesc una din faptele, actele menţionate mai sus, Diaverum va solicita imediat încetarea faptei/ actului/ comportamentului respectiv şi poate solicita chiar evacuarea Pacientului / aparţinătorilor acestuia din incinta locaţiei.
9.3. În cazul naşterii unei situaţii conflictuale, angajaţii Diaverum vor putea solicita imediat intervenţia autorităţilor competenţe.
9.4. În cazul unor evenimente şi/sau comportamente grave care au produs daune sau prejudicii semnificative de tipul celor menţionate mai sus, Diaverum poate restricţiona accesul oricarei persoane implicate în incident în centrele sale de dializă.
9.5. Este interzis fotografiatul, înregistrarea video şi audio, în incinta spaţiilor în cadrul cărora Diaverum îşi desfăşoară activitatea, fără permisiunea prealabilă scrisă a Diaverum.
10 Alte clauze
10.1. În funcţie de evoluţia legislaţiei, acest document poate suferi modificări, care vor fi publicate pe site-ul Societăii.
10.2. Prezentul document include regulile minimale ale prestării Serviciilor Medicale şi se completează cu prevederile legislației în vigoare şi cu reglementările interne care sunt aduse la cunoştinţa pacienţilor şi /sau angajaţilor prin Regulamentul de Ordine Interioară, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare şi prin setul de comunicate şi proceduri interne care privesc fiecare tematică de interes în parte.
10.3. Acest document respectă principiul egalităţii de tratament faţă de toţi pacienţii, bazat pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap etc.
10.4. Comunicările de tip sms sau e-mail, cum ar fi dar fără a se limita la programările solicitate, informări care au impact asupra modalităţii de desfăşurare a activităţii medicale, nu au caracter promoţional, scopul acestora fiind de a asigura o bună desfăşurare a serviciilor medicale solicitate de pacienţi.
10.5. Pacienţii şi Diaverum vor acționa conform legislației aplicabile privind corupția şi nu vor oferi, promite, primi sau solicita bani sau avantaje ori beneficiii de orice natura şi nici nu vor influenţa sau vor încerca să influenţeze autorităţile publice sau funcţionarii acestora pentru a face sau nu face anumite acte/ acţiuni, în afara limitelor legale.